Imi place uneori sa imi imaginez diferite stari drept persoane ; de exemplu , cand eram mai mica , imi imaginam fericirea ca o femeie roscata cu ochi albastri , cu o rochie alba , lunga din matase si cu nenumarati pistrui in jurul ochilor.
De ce o femeie?Pentru ca femeile reprezinta viata .
Si de ce roscata?Eh.. asta este doar un moft de-al meu.
Dar durerea a fost intotdeauna mai greu sa mi-o inchipui ; insa adnunandu-se toate , am realizat ca azi , mi-am putut-o imagina pentru o secunda : o femeie inalta,seducatoare,blonda , cu forme perfecte .. dar cu ochii reci .
Toate fazele vietii cand durerea conturata de pierderea in favoarea faptului ca ai putea invata pentru a pierde iar si a invata iar ca sa pierzi dinnou , nu sunt decat mici trairi cu ajutorul carora ne dam seama ca totul se termina atunci cand trebuie sa se termine , nu cand vrem noi , sau cand ne cere cineva .
Daca ar fi sa dam totul uitarii , probabil sufletele noastre ar fi bine ascunse intr-o grota din muntii Bucegi , unde ar fi pazite de paznici ai tacerii , incertitudinii , resentimentelor si fricii.
Iubirea adeseori nu am putut sa mi-o imaginez . Este sentimentul pe care il traiesc zi de zi , dar de care nu sunt intotdeauna mandra . Sufletul acestui sentiment face o conexiune stranie cu sentimentul opus .
Teoretic , fara sa ne dam seama , iubirea aduce intotdeauna cu ea tristetea ... parca ar juca impreuna intr-o piesa de teatru : iubirea joaca actul principal , iar tristetea apare la sfarsit si distruge totul .
Sunt stari , pe care la varsta adolescentei nu sunt in stare sa le descriu intr-o oarecare masura la care probabil v-ati astepta .
Adica , de multe ori mi-am dorit sa apara ceva , sau cineva , care sa imi explice viata ... sa ma faca sa o traiesc doar prin vorbele sale .
In fond ? De ce ar mai fi frumos sa iti traiesti viata daca nu te indruma cineva prin ea ? Sa stii ca nu esti singur si ca cineva e aici .. gata sa infrunte probleme cu tine , momente de cumpana , momente de fericire .
"Sunt moarta in interior ,incearca sa ma aduci inapoi la viata "
N-as vrea sa mai simt nimic ; dar cum ar fi viata fara sentimente?
Daca ar fi sa dam totul uitarii , probabil sufletele noastre ar fi bine ascunse intr-o grota din muntii Bucegi , unde ar fi pazite de paznici ai tacerii , incertitudinii , resentimentelor si fricii.
Iubirea adeseori nu am putut sa mi-o imaginez . Este sentimentul pe care il traiesc zi de zi , dar de care nu sunt intotdeauna mandra . Sufletul acestui sentiment face o conexiune stranie cu sentimentul opus .
Teoretic , fara sa ne dam seama , iubirea aduce intotdeauna cu ea tristetea ... parca ar juca impreuna intr-o piesa de teatru : iubirea joaca actul principal , iar tristetea apare la sfarsit si distruge totul .
Sunt stari , pe care la varsta adolescentei nu sunt in stare sa le descriu intr-o oarecare masura la care probabil v-ati astepta .
Adica , de multe ori mi-am dorit sa apara ceva , sau cineva , care sa imi explice viata ... sa ma faca sa o traiesc doar prin vorbele sale .
In fond ? De ce ar mai fi frumos sa iti traiesti viata daca nu te indruma cineva prin ea ? Sa stii ca nu esti singur si ca cineva e aici .. gata sa infrunte probleme cu tine , momente de cumpana , momente de fericire .
N-as vrea sa mai simt nimic ; dar cum ar fi viata fara sentimente?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu